Junior Moraes (foto) și-a serbat ieri ziua de naștere. Brazilianul a împlinit 24 de ani și a ales să petreacă această zi alături de familie, în Portugalia. Care a fost dorința pe care atacantul și-a pus-o? „Să se îndeplinească visul cel mai mare al carierei mele”, lăsând să se înțeleagă că se gândește numai la Steaua.
Moraes a devenit din nou cel mai fierbinte subiect din Ghencea. Atât steliștii, cât și jucătorul așteaptă cu nerăbdare ca FIFA să se pronunțe în litigul în care sud-americanul a fost implicat împreună cu echipa sa, Metalurg Donețk. Până la decizia finală, Moraes se află în Portugalia, acolo unde ieri și-a sărbătorit ziua de naștere. „Sper să se rezolve procesul la FIFA” Contactat de ProSport, Moraes nu a putut ascunde dorința pe care și-a pus-o atunci când a împlinit 24 de ani: „Mi-am pus la 12 noaptea o singură dorință, dar nu îmi cere să detaliez pentru că mi-e frică să nu se irosească: sper să mi se îndeplinească visul cel mai mare al carierei mele și să se rezolve procesul de la FIFA cât mai repede”, ne-a spus brazilianul, care a ezitat să confirme că se referă la Steaua, de teama unor piedici pe care ucrainenii i le-ar putea pune. „Cum mă simt la 24 de ani? Mult mai serios și responsabil”, a încheiat acesta, grăbit să se alăture familiei la tăierea tortului.
Cum mă simt la 24 de ani? Mult mai serios și mult mai responsabil Junior Moraes, atacant Metalurg Donețk Moraes va fi al Stelei, nu spun cum și în ce fel… Eu sunt europarlamentar, o să militez să se respecte legile, dreptul la muncă Gigi Becali, finanțator Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER